Ministerul francez de Interne a dispus, marți, interzicerea transmiterii pe ecrane mari, în zone publice, a meciurilor de la Campionatul mondial de fotbal programat în Rusia, de teama riscurilor teroriste, informează cotidianul Nice Matin.
„Vă aduc în atenție faptul că vizionarea meciurilor pe ecrane mari nu va putea fi organizată în niciun caz în spații publice deschise”, le-a transmis ministrul de Interne, Gérard Collomb, prefecților și șefilor serviciilor de securitate din Franța, potrivit unui comunicat obținut de Agenția France-Presse.
„În contextul actualei amenințări teroriste, instrucțiunile care s-au aplicat la Campionatul European de Fotbal trebuie aplicate acum cu același nivel de exigență”, a explicat Collomb.
Rusia, selecționata țării gazdă, va întâlni echipa națională a Arabiei Saudite, joi, 14 iunie, de la 17:00 (ora României), în meciul inaugural al Campionatului Mondial din 2018, pe Stadionul Lujniki din Moscova.
Programul grupelor:
Grupa A: 14 iunie, ora 17:00 – Rusia – Arabia Saudită (Moscova, Lujniki) 15 iunie, ora 14:00 – Egipt – Uruguay (Ekaterinburg) 19 iunie, ora 20:00 – Rusia – Egipt (Sankt Petersburg) 20 iunie, ora 17:00 – Uruguay – Arabia Saudită (Rostov-pe-Don) 25 iunie, ora 16:00 – Uruguay – Rusia (Samara) 25 iunie, ora 16:00 – Arabia Saudită – Egipt (Volgograd)
Grupa B: 15 iunie, ora 17:00 – Maroc – Iran (Sankt Petersburg) 15 iunie, ora 20:00 – Portugalia – Spania (Soci) 20 iunie, ora 14:00 – Portugalia – Maroc (Moscova, Lujniki) 20 iunie, ora 20:00 – Iran – Spania (Kazan) 25 iunie, ora 19:00 – Spania – Maroc (Kalinigrad) 25 iunie, ora 19:00 – Iran – Portugalia (Saransk)
Grupa C: 16 iunie, ora 12:00 – Franța – Australia (Kazan) 16 iunie, ora 18:00 – Peru – Danemarca (Saransk) 21 iunie, ora 14:00 – Franța – Peru (Ekaterinburg) 21 iunie, ora 17:00 – Danemarca – Australia (Samara) 26 iunie, ora 16:00 – Danemarca – Franța (Moscova, Lujniki) 26 iunie, ora 16:00 – Australia – Peru (Soci)
Grupa D: 16 iunie, ora 15:00 – Argentina – Islanda (Moscova, Spartak) 16 iunie, ora 21:00 – Croația – Nigeria (Kalinigrad) 21 iunie, ora 20:00 – Argentina – Croația (Novgorod) 22 iunie, ora 17:00 – Nigeria – Islanda (Volgograd) 26 iunie, ora 20:00 – Islanda – Croația (Rostov) 26 iunie, ora 20:00 – Nigeria – Argentina (Sankt Petersburg)
Grupa E: 17 iunie, ora 14:00 – Costa Rica – Serbia (Samara) 17 iunie, ora 20:00 – Brazilia – Elveția (Rostov) 22 iunie, ora 14:00 – Brazilia – Costa Rica (Sankt Petersburg) 22 iunie, ora 20:00 – Serbia – Elveția (Kalinigrad) 27 iunie, ora 20:00 – Serbia – Brazilia (Moscova, Spartak) 27 iunie, ora 20:00 – Elveția – Costa Rica (Novgorod)
Grupa F: 17 iunie, ora 17:00 – Germania – Mexic (Moscova, Lujniki) 18 iunie, ora 14:00 – Suedia – Coreea de Sud (Novgorod) 23 iunie, ora 17:00 – Germania – Suedia (Soci) 23 iunie, ora 20:00 – Coreea de Sud – Mexic (Rostov) 27 iunie, ora 16:00 – Mexic – Suedia (Ekaterinburg) 27 iunie, ora 16:00 – Coreea de Sud – Germania (Kazan)
Grupa G: 18 iunie, ora 17:00 – Belgia – Panama (Soci) 18 iunie, ora 20:00 – Tunisia – Anglia (Volgograd) 23 iunie, ora 14:00 – Belgia – Tunisia (Moscova, Spartak) 24 iunie, ora 14:00 – Anglia – Panama (Novgorod) 28 iunie, ora 20:00 – Anglia – Belgia (Kalinigrad) 28 iunie, ora 20:00 – Panama – Tunisia (Saransk)
Grupa H: 19 iunie, ora 14:00 – Polonia – Senegal (Moscova, Spartak) 19 iunie, ora 17:00 – Columbia – Japonia (Saransk) 24 iunie, ora 17:00 – Japonia – Senegal (Ekaterinburg) 24 iunie, ora 20:00 – Polonia – Columbia (Kazan) 28 iunie, ora 16:00 – Senegal – Columbia (Volgograd) 28 iunie, ora 16:00 – Japonia – Polonia (Samara)
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER